Breaking NEWS // Dorin Chirtoacă își dă demisia. Alegerile vor avea loc în luna mai!

0
264

Dorin Chirtoacă își dă demisia din funcția de primar al Capitalei în semn de protest. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui, alegerile anticipate ar urma să aibă loc în luna mai.

Chirtoacă a menționat că și astăzi ar reveni la serviciu, dar e ținut de mâni și de picioare de actuala guvernare.

„Eu am primit mandatul de la cetățeni, și nu de la Plahotniuc, Dodon, Leancă sau cine mai sunt. Unii au cerut la finele anului să-mi dau demisia, dar ei urmăreau un scop îngust de partid. E vorba de cei de la PAS şi PPDA. Cetățenii au înțeles că e uzurpată puterea în Chișinău. E crucial ca cetățenii să înțeleagă ce se întâmplă. Eu sunt legat de mâini și de picioare de dictatura de astăzi. Cei de la PD nu-și doresc alegeri anticipate în municipiul Chișinău, pentru că vor s-o păstreze în funcție pe Silvia Radu până în 2019. E primarul PD și PSRM”, a menționat Chirtoacă.

Acesta a mai adăugat că este gata să candideze din nou, în cazul în care în cursă se înscriu Vlad Plahotniuc și Igor Dodon.

„Eu nu am ieșit din prima zi să fac asemenea declarații. Eu am scris cerere de demisie la 25 mai 2017. Ulterior, am decis să epuizez toate căile interne de atac. Acum judecătorii Curții Constituționale urmează să examineze dacă am fost suspendat legal din funcție. Acum, că am anunțat că demisionez, ar putea s-o întoarcă. Oricum, ei nu au nicio șansă să câștige Primăria. Dodon e bufonul lui Plahotniuc și vrea să fie bufonul lui Putin. Dodon nu vrea altceva decât să-i ia locul lui Plahotniuc. Dacă Dodon și Plahotniuc sunt dispuși să candideze pentru funcția de primar, atunci candidez și eu„, a adăugat Chirtoacă.

Detalii: Ce urmează după demisia lui Chirtoacă?

Detalii: Cum comentează socialistul Ceban demisia lui Dorin Chirtoacă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here