10 C
Chișinău
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Mihai Popşoi | Adevarul.md : Parteneriatul cu UE îl face pe Năstase favorit în cursa pentru Chişinău

Must read

De la o vreme încoace, toate alegerile în Republica Moldova, inclusiv cele locale, au o pronunţată componentă geopolitică. Desigur, unii politicieni de pe Bâc au profitat excesiv de pe urma acestui fenomen, exploatând la maxim clivajul orientării externe a ţării, facând astfel un deserviciu promotorilor oneşti ai vectorului integrării europene.

După ce a fost mult timp un cal de bătaie în alegeri, geopolitica a devenit un cuvănd de ocară. Însă, nu trebuie să uităm că şi propaganda rusească, amplificată şi diseminată prodigios la Chişinău de către PSRM, contribuie simţitor la discreditarea vectorul European de dezvoltare al ţării noastre. PSRM a promis că va denunţa Acordul de Asociere cu UE, iar Ion Ceban în 2014 îl numea o catastrofă, deşi vedem că de atunci exporturile în UE sunt în continuă creştere, ajungând acum la 65%, iar după embargourile succesive ale Rusiei, nu mai exportăm acolo decăt doar 10%. E cu atât mai bizar că primul lucru făcut de Igor Dodon după ocuparea fotoliului prezidenţial a fost eliminarea drapelului UE de pe clădirea Preşedinţiei. Decizie promovată cu mult patos de către acelaş Ion Ceban. Însă, oricât am încerca să ne ascundem de geopolitică, această ramâne un element indispensabil al vieţii noastre cotidiene, inclusiv la nivel local.
Dacă ar fi să o parafrazăm pe o fosta colegă a dlui Ceban, Eugenia Ostapciuc, care se întreba retoric ”De unde vin gazele?” – atunci la întrebarea ”De unde vin banii?” rapunsul este fără echivoc – din Uniunea Europeană. UE conduce detaşat la capitolul cel mai mare partener de dezvoltare al Republicii Moldova. Deşi, asistenta a fost redusă în ultimii ani din cauza lipsei de credibilitate a actualului guvern, cetăţenii RM, inclusiv cei din Municipiul Chişinău, au beneficiat enorm de pe urma generozităţii Uniunii Europene şi a instituţiilor afiliate, asistenţa însumînd aproape 2 mlr Euro. Chisinăul a beneficiat de reabilitarea drumurilor magistrale ce unesc capitala de restul ţării, dar şi de reconstrucţia unor străzi importante din oraş (Negruzzi, Ştefan cel Mare etc.)
Granturile şi creditele preferenţiale din partea înstituţiilor Europene (BERD, BEI) au permis reînoirea transportului public din capitală, reabilitarea staţiei de epurare, îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi serviciilor oferite de S.A. Apă-Canal, precum şi consolidarea eficienţei energetice atât a clădirilor publice cât şi a blocurilor de locuit. În toate aceste domenii, dar şi în cazul altor necesiţăţi ale orasului, UE ne poate ajuta în mod constant, atât timp cât are un partener de încredere la cârma administraţiei capitalei.

Citeste mai mult: adev.ro/p95zye

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Cotidian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura