Reformele din sistemul bancar al Republicii Moldova au ajuns în atenţia presei internaţionale. Jurnaliştii de la The Banker, o publicaţie care face parte din grupul Financial Times, scriu că măsurile luate de Guvernul de la Chişinău, în ultimii doi ani, au adus stabilitate şi au restabilit încrederea investitorilor. Drept dovadă sigură în acest sens poate servi achiziţionarea acţiunilor Victoriabank de către una dintre băncile de top din România, Banca Transilvania.
Jurnaliştii britanici scriu că tranzacţia de achiziţionare a pachetului de acţiuni la Victoriabank este un semnal că lucrurile merg într-o direcţie bună în Republica Moldova. O altă dovadă că reforma sistemului bancar dă rezultate este faptul că tot mai mulţi cetăţeni preferă să-şi păstreze economiile la bănci. Volumul depozitelor a crescut anul trecut cu peste 20 la sută şi a constituit 60 de miliarde de lei.
Publicaţia The Banker notează că a fost nevoie de multe eforturi pentru a ajunge la acest nivel.
Jurnaliştii britanici mai scriu că, potrivit guvernatorului BNM, Sergiu Cioclea, la începutul lui 2016, situaţia din sistemul bancar era foarte dificilă, chiar critică. Rata împrumuturilor externe au atins atunci cote îngrijorătoare, după frauda bancară din 2014.
Criza ce a urmat a dus la blocarea temporară a asistenţei financiare a UE, a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. Situaţia s-a stabilizat însă, în 2016, prin încheierea unui nou acord de împrumut cu FMI, menţionează publicaţia The Banker.
mai mult la : deschide.md/ro/stiri/economic/29157/The-Banker-Sectorul-bancar-din-Moldova-se-%C3%AEndreapt%C4%83-spre-stabilitate.htm