Selecția elitelor la Chișinău se face tot mai mult în funcție de merite, în vreme ce la București contează mai ales cine ce sfori poate trage și cine cui poate servi.
Se vede tot mai clar diferența dintre muzeul înghețat al elitelor încremenite din România și voința de a grăbi pasul și de a schimba a celor din Republica Moldova. E o fotografie de moment care poate fi aruncată în aer oricând de mutațiile geopolitice din jur, pentru că spre deosebire de Româna, care are plasa de salvare a Alianței Nord-Atlantice, Republica Moldova are doar promisiuni de sprijin moral.
Pare nedrept că geografia are un rol mai mare în definirea viitorului unei națiuni decât potențialul ei. În Republica Moldova, președinta Maia Sandu s-a luptat să aducă în fruntea instituțiilor care modelează democrația și statul de drept oameni bine pregătiți, cu biografii transparente și o moralitate care nu poate fi pusă la îndoială. În România, în schimb, ne aflăm în fața unui moment de prăbușire a responsabilității, în care majoritatea funcțiilor importante sunt împărțite după criterii ascunse, loialități neclare și merite necunoscute.
În Republica Moldova, Maia Sandu a devenit președintă înainte să aibă o majoritate parlamentară, dar a forțat obținerea ei cu abilitate. În România, președintele Klaus Iohannis a reușit prin discursuri mobilizatoare împotriva PSD și anti-corupție să aibă o majoritate care se angajase pentru reformarea justiției și a instituțiilor transformate în trambuline politice de guvernările social-democrate anterioare. După mai puțin de un an, pro-reformismul USR s-a lovit însă de încremenirea PNL, coaliția majoritară s-a prăbușit, iar președintele Klaus Iohannis a plănuit o majoritate nesănătoasă în care PSD face agenda publică și decide liniile roșii ale guvernării.