10 C
Chișinău
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Radio Chişinău | Centrul Sirius: Cei care vor veni în PMAN pe 25 martie vor scrie istorie

Must read

Centrul de protecție a drepturilor fundamentale „Sirius” și asociația „Centenarul” au îndemnat, astăzi, oamenii să vină pe 25 martie în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a vota declarația de recunoaștere a Actului Unirii din 27 martie 1918. Tot atunci, să ceară celor două parlamente, de la Chișinău și București, ca la ședința comună din 27 martie, de la București, să voteze reîntregirea țării prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României.

Reprezentantul asociației „Sirius”, Anatolie Petrici, susține că o cerere în acest sens, semnată de peste un milion de cetățeni români din Basarabia, a fost înregistrată la Parlamentul României și la Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit lui, cererea se încadrează perfect în legislația cu privire la petiționare și trebuie obligatoriu examinată, iar autoritățile să dea un răspuns.

Potrivit lui Anatolie Petrici, toți cei care s-au născut pe teritoriul României, în Basarabia, și urmașii lor, sunt cetățeni români și nu au nevoie de redobândirea cetățeniei. Totodată, toate evenimentele care au avut loc după 28 iunie 1940 pe teritoriul pe care se află statul Republica Moldova nu are efecte juridice pentru că acest teritoriu poate aparține numai României.

Reprezentantul asociației „Centenarul”, Ion Rață, spune că pe 25 martie la Chișinău se va scrie istorie, iar cei care vor participa vor nimeri în cărțile de istorie din care vor învăța copiii peste ani. El mai spune că cetățenii trebuie să conștientizeze că votul la care ei vor participa va avea legitimitate în fața conducerii ambelor țări.

Ștefan Sofronovici, cercetător științific la Institutul de Filologie la Academia de Științe a Moldovei, spune că unirea este dezideratul oamenilor din Basarabia. „Documentele spun că deținem legitim cetățenia română și suntem români. De aceea, conducătorii noștri nu trebuie să se certe între ei, dar ca niște fii buni ai neamului să găsească soluții la întrebările care apar. Dacă cele două parlamente declară unirea, nu este nimic rău. Dacă Germania s-a putut uni, de ce noi să nu putem”, a spus Ștefan Sofronovici.

mai mult la : radiochisinau.md/centrul-sirius-cei-care-vor-veni-in-pman-pe-25-martie-vor-scrie-istorie–64780.html

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Cotidian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura