3.3 C
Chișinău
vineri, 15 noiembrie 2024

Realitatea.md | „Festivalul Cultural Basarabia” – Cinci zile de tradiții, istorie și spirit basarabean în Cluj-Napoca

Must read

Istoria comună, cultura, tradiția și spiritul basarabean în inima Transilvaniei. Toate acestea vor putea fi întâlnite în cadrul „Festivalului Cultural Basarabia” din orașul Cluj-Napoca. Evenimentul este la cea de-a XV-a ediție și se va desfășura în perioada 23-27 martie.

Astfel, în Anul Centenarului, pe parcursul a cinci zile, Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj-Napoca invită publicul clujean, și nu doar, să fie parte a unui program plin de istorie, tradiție și cultură de peste Prut.

23 martie – Ziua 1

Spectacolul de stand-up #dejaemaibine, realizat de Andrei Bolocan. Evenimentul va avea loc la cinema Dacia, ora 20:20.

24 martie – Ziua 2

În data de 24 martie, iubitorii de volei sunt așteptați la Cupa GIB în parcul sportiv „Iuliu Hațieganu”, ora 12:30. În aceeași zi, la Cinema Dacia, va fi difuzată proiecția de scurtmetraje „Mai pe scurt(metraj)”. Filmele au fost realizate de către studenții de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova, iar publicul clujean va avea șansa de a viziona producțiile: Portretul lui Stalin, Căderea, Casa Mare, Paparuda.

25 martie – Ziua 3

Vernisajul „Arta în pătrat”. Artiștii basarabeni Vlaicu Bunduchi și Andrei Botnaru vor aduce vizitatorii în lumea irezistibilă a fotografiei și altor creații artistice, la Urania Palace, ora 14:00. Totodată, începând cu ora 18:00, în Urania Palace vor răsuna melodiile nemuritoare ale muzicii clasice. Surpriza festivalului va fi un excepțional Recital de pian cu Marcel Lazăr, tânăr basarabean, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj și fondator la Moldo Crescendo.

26 martie – Ziua 4

Centrul de Cultură Urbană Casino își va deschide larg ușile pentru toți iubitorii de muzică clasică, de cărți ale autorilor basarabeni, de dans, bomboane și vinuri din Republica Moldova.

27 martie – Ziua 5

Festivalul se va încheia cu o conferință de presă în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc la ora 13:00, urmat de tradiționala Horă a Unirii din Piața Unirii – ora 16:00.

Festivalul este organizat cu susținerea Primăriei Cluj-Napoca, Universității „Babeș-Bolyai” și a Casei de Cultură a Studenților. Grupul de Inițiativă Basarabeană este o organizație non guvernamentală, apolitică și nonprofit.

mai mult la : www.realitatea.md/–festivalul-cultural-basarabia––cinci-zile-de-traditii–istorie-si-spriti-basarabean-in-cluj-napoca_74135.html

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Cotidian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura